02:00 am.
E departe si rece. L-am văzut renunţând. A obosit. A obosit să lupte cu mine, pentru noi, a obosit căutând adevărul, iubirea, perfecţiunea, perfecţiunea in iubire.
Cu ochii mici si albaştri, mă priveşte pierdut. Pot citi în ei dezamăgire. Totuşi, îşi întinde mâna albă, rece şi îmi atinge faţa, blând, mai blând ca niciodată. O face de parcă ar atinge un chip străin, precum ar fi prima, sau poate ultima dată.
Şopteşte, ca pentru el, că mă iubeşte.

Vom adormi îmbrăţişaţi. Cu frică. Prima îmbraţişare care nu ne uneşte.
Stingem luminile, închidem ochii, iubirea din suflet, dorinţa din noi.
Poate ne vom reîntâlni. Poate va mai fi lumină, poate nu...

Aproape

Pari obosit. Lasa-ti haina grea sa cada.
Vino mai aproape.
Atat de aproape incat sa imi simti parfumul.
Sa ma poti privi in ochi. Sa vezi iubirea. Sa imi citesti sufletul.
Atat de aproape incat sa imi auzi inima.
Sa ma poti lua de mana. Sa vezi cum tremura. Mi-a fost dor.
Atat de aproape...
Atat de dor...

Something

Nu ştiu cum aş putea mărturisi asta fără să sune ca un clişeu, ca o replică fatală, spusa de oricine, dar simt că am nevoie de tine în lumea mea.

Am nevoie de parfumul buzelor tale moi, de atingerea mâinilor lungi, de tot.
Ador să adorm mirosind a tine.
Ador să mă trezesc visând la tine.
Îţi ador ochii, ţi-am învăţat fiecare privire, cea de "mi-a-fost-dor", de "sunt-fericit-lângă-tine", de "ştii-că-încerc-să-par-supărat-să-îţi-dai-şi-tu-seama-că-ai-greşit", toate.
Gura mă sărută altfel de fiecare dată, uneori mai cuminte alteori cu pasiune ca şi cum ăla ar fi ultimul sărut pe care mi l-ai putea oferi.
Pari sincer mereu. Mai sincer decât am fost eu vreodată. Şi am nevoie şi de sinceritatea asta până la capăt.
Eşti răbdător. Mai răbdător decât am fost eu vreodată
Pari diferit. Mai diferit decât ceea ce am cunoscut vreodata.
Te pot avea luni romantic, marţi gelos, miercuri curios, joi cuminte, vineri visator, sâmbată leneş, duminică plin de dor. Sunt atâtea emoţii şi atâtea stări, toate într-un singur om. Un singur om care ştie mereu ce să spună, care poate fi acolo când am nevoie, care a învaţat să râdă cu mine şi să îmi înţeleagă până şi tăcerea.

Îţi mulţumesc că eşti.
Îţi mulţumesc că mi-ai demonstrat că pot iubi o singură persoană într-un milion de feluri.
Îţi mulţumesc că eşti altfel şi că îţi pasă.
Îţi mulţumesc pentru atâtea nopţi împreună şi pentru zilele în care mă încânţi mereu mai mult, de fiecare dată mai profund.

Nu o să pot niciodată să îmi exprim sentimentele sau ideile exact aşa cum vreau, exact aşa cum îmi doresc să fie ele auzite. Sau cel puţin nu acum.
Dar, pentru prima dată descopăr lucruri pe care nu le ştiam despre mine.
Pot fi sinceră, fidelă, loială ţie şi mie în acelaşi timp.
Pot să râd, să iubesc, să îţi fiu alături.
Pot să promit că dacă vei avea nevoia, voi fi cea care te va ţine de mână şi-ţi va încălzi sufletul.

Nu ştiu cum aş putea mărturisi asta fără să sune ca un clişeu, ca o replică fatală, spusa de oricine, dar ador să te ştiu adorându-mă.

Linişte

Început de an.
Am nevoie de linişte.
Linişte ca a nopţii, plăcută, nu de mormânt.
Linişte în care să îmi pot auzi chiar şi bătăile  inimii si circulaţia sângelui.
Linişte care să mă lase să-mi înţeleg gândurile, să le dea voie sa respire, să se îmbie cu dorinţă de nou, de frumos, de diferit.
O linişte departe de şoapte ale unor voci groase sau subţiri, sfătuitoare sau gălăgioase.
Respir linişte. Gust linişte. Văd linişte. Simt linişte. Ador linişte.