02:00 am.
E departe si rece. L-am văzut renunţând. A obosit. A obosit să lupte cu mine, pentru noi, a obosit căutând adevărul, iubirea, perfecţiunea, perfecţiunea in iubire.
Cu ochii mici si albaştri, mă priveşte pierdut. Pot citi în ei dezamăgire. Totuşi, îşi întinde mâna albă, rece şi îmi atinge faţa, blând, mai blând ca niciodată. O face de parcă ar atinge un chip străin, precum ar fi prima, sau poate ultima dată.
Şopteşte, ca pentru el, că mă iubeşte.

Vom adormi îmbrăţişaţi. Cu frică. Prima îmbraţişare care nu ne uneşte.
Stingem luminile, închidem ochii, iubirea din suflet, dorinţa din noi.
Poate ne vom reîntâlni. Poate va mai fi lumină, poate nu...