Târziu

Las jos stiloul şi ochelarii. Mă plimb prin camera rece. Focul e stins de mult. Tăcere în jur. Afară e viscol şi ger, vreme ostilă, alb, linişte.
Îmi strâng mai bine halatul, de parcă aş găsi în el adăpost şi mă apropii de sobă poate mai prind un fir de căldură. Dar nu, e prea târziu, totul e rece.
Un ceai mi-ar face bine, sau poate ar trebui să dorm- nu-mi face bine să scriu despre tine, mai ales, nu atât de târziu. Să răscolesc trecutul e tot ce am făcut în ultimul timp. M-am întors acolo zi de zi, am vrut să mai caut ceva bun. ceva neatins de durere. Uneori găsesc, alteori doar mă întorc şi mai singură decât înainte să plec. Găsesc alinare în trecut şi în scris.
Da, da... Trebuie să mai scriu.  Aleg ceaiul, tei sau mentă.

iubire

Te iubesc-pentru tot și pentru nimic
la bine și rău
în cer și pe pământ
blând și nebun.

Te iubesc-
zi și noapte
simplu și complex
azi și mâine
aici și oriunde.

Îți doresc-
minciunile și adevărul
prezentul și trecutul
dorințele și păcatele
vocea și tăcerea
trupul și sufletul.

Te iubesc în fel și chip.
Te doresc în orice fel.
Te visez în orice chip.

dincolo

Dincolo de chipul frumos, de machiaj și gingășia exterioară, vreau să găsesc o femeie inteligentă, un suflet curat, originalitate, independență.
Vreau ambiție, pasiune, veselie, puterea de a continua indiferent de situație.
Fii tu altfel.
Desprinde-te de mulțime, fii mai mult decât un chip frumos.
Ai o idee, un principiu, un plan după care să te ghidezi.
Nu te lasă distrasă de la drumul tău de nimic.

iii

Primul pahar de vin, azi.
Prima dată când mă gândesc la tine, azi.
Nicio lacrimă, azi.

Dar acum sunt imobilizată. Nu simt nimic, nu mă gândesc la nimic altceva. Prinsă în trecut, de parcă doar întorcându-mă acolo mai pot simți ceva.
Sună așa trist. Așa și e de fapt, trist.

Mă consolez.

Iti voi lipsi candva, dar atunci eu voi fi trecut peste, voi fi uitat de tine si de orice sentiment pe care mi l-ai provocat vreodata, de la admiratie pura la dezgust.
O sa uit ca ai fost totul, fiecare noapte in care am plans de dor, fiecare noapte in care am plans de fericire, o sa uit trecutul.
o sa raman goala, asa cum ma simt acum.
atunci iti va fi dor. cand nu o sa vezi in nimeni ce cauti tu, cand o sa simti ca ti-ai trait toata tineretea exact asa cum ti ai dorit, dar inca nu te simti implinit.
O sa iti lipsesc, dar atunci o sa fiu prea departe de trecut.

 Primele lacrimi, azi.

II

Știu cuvintele pe care le folosești pentru a mă descrie: banal, simplu, comun, anost.
Toate cuvintele alea care exprimă limitare, conținut sec, trăire lipsită de pasiune și complexitate. Le-am auzit pe toate.
Știu totul acum.
Urăsc finalurile în general pentru că atunci vezi de cele mai multe ori ce crede cineva cu adevărat despre tine și, cam tot atunci cunoști cu adevărat o persoană. Descoperi reacții pe care nu le mai văzusei înainte, vezi sentimentele și dorințele reprimate de-a lungul timpului. Cumul de dureri.
Lucruri nespuse, regrete, vină, toate se adună în același suflet pentru mult, prea mult timp, pentru ca în cele din urmă să iasă la suprafață, agresiv, ca o explozie. Apare o avalanșă de cuvinte care vor doar să distrugă, să provoace durere. A-l distruge pe cel care e cauza suferinței tale, pare a fi singura eliberare.
Ne-am mulat și noi, cuminți, pe tipar. Am făcut același lucru.
A rămas numai noroi. Pe mine, pe tine, pe noi.
Am aruncat noroi în tot ce a fost. Am murdărit trecutul.
N-am fi putut să trăim cu un trecut curat, frumos, ne-ar fi deranjat prezentul, nu ne-ar fi lăsat să ne vedem de viață. Ne-am asigurat că s-a acoperit până și ultimul regret, și ultima speranță, și ultima fărâmă de iubire.
Știm prea bine că trebuia să eliminăm orice calitate a celuilalt pentru ca nu cumva, vreodată, să privim înapoi cu părere de rău.
Doar n-o să vrem veodată să revenim în locul care ne-a provocat la un moment dat dezgust, nu?

I

Aș putea-o numi ”obsesie”.
Finalul, dorul, singurătatea au dus la obsesie.
Zile întregi nu am făcut altceva decât să plâng, să mă întreb cum mai ești, să te caut disperată, să înfrunt respingerea.
Am acceptat orice reproș, orice jignire, orice ar fi venit din partea ta. Am iertat totul.
Te-am privit urându-mă și iubindu-mă în același timp. Cu violență.
Cădere.
Decădere.
Degradare.

Noi doi am trăit aceeași relație diferit. Mi-ai suprins fiecare defect. Ți-am apreciat fiecare calitate.

Alții

Mi-aș fi dorit să rămâi, sau măcar să te întorci înainte să aparții altora, înainte să încerci alte pasiuni, să tâjești după alte buze, să atingi alte trupuri.
Aș fi vrut să nu urăsc amintirea ta, să nu fiu singură, să nu-mi faci rău.
-Acum e târziu. De ce ai venit?
Nu răspunzi, mă iei de mână, strângi și mă apropii de tine. Vrei să-mi simți inima, să vezi în ce ritm bate. Vrei să găsești în mine dorință, îți cauți cuvintele potrivite pentru ritmul inimii mele.
Ești palid, ochii nu mai sunt frumoși, până și parfumul e altul. Ai schimbat totul. Te-au schimbat oamenii în care ai căutat ce nu aveam eu. Dacă te-ai întors înseamnă că nu ai găsit nimic. Veșnic nemulțumit.
Încă taci.
-Uneori tăcerea nu e un răspuns, știi?
Taci, oftezi, taci. M-aș fi așteptat să ai un discurs pregătit. Așteptam să vii, știam că o să vii.

-Îmi e dor, îmi zici fără putere, fără să crezi.
Te apropii din nou de mine, cauți inpirație sau poate un sens, o explicație pentru venirea ta, dar vrei să-ți explici ție, nu mie.
Vrei să fii sigur că nu mai simți nimic.
Ai revenit doar ca să pleci iar, voiai să simți ceva. Ești plictisit emoțional. Vrei să-ți zdruncine ceva sufletul ăla gol. Dar nu sunt eu aia.
Eu sunt trecut. Tu ești trecut. Suntem alții. Alte emoții, alte pasiuni, alte dezamagiri și speranțe.

Pleacă, eu nu-ți mai pot oferi liniște, alinare, iubire, nici măcar sex.
Nu-mi mai aparții. Ai făcut-o cândva, cred.